Cindy Sherman, 1980
© KUNSTMUSEUM WOLFSBURG/Courtesy of the artist and Metro Pictures, New York

Influenţa lui Cindy

Oricine o cunoaşte pe Cindy Sherman ştie: în cazul lui Cindy, totul se învârte în jurul lui Cindy. Pentru că motivul preferat al artistei este ea însăşi – fără a fi ea însăşi. În lucrările sale, aceasta se concentrează asupra construirii de identităţi. Jonglează cu abilitate cu clişeele şi se transpune într-o mare varietate de roluri. Sherman este în acelaşi timp propriul make-up artist, stilist, regizor şi fotograf. Ea întruchipează personaje din lumea filmului şi a modei, dar şi figuri celebre ale Antichităţii, picturii sau literaturii. Instantaneele sale evidenţiază falia care există între un autoportret autentic şi o punere în scenă.

Este impresionantă prima serie majoră a lui Sherman „Untitled Film Stills” (1977-1980). Prin lucrările sale, aceasta ne arată că identitatea poate fi aleasă, construită şi modelată în funcţie de necesităţi. Cu toate acestea, identitatea este încă supusă normelor sociale. Ea pune sub semnul întrebării aceste norme prin mijloacele sale subtile.

Identitatea şi transformarea

Aflată mereu în căutarea esteticii urâtului, concentrează în instantaneele sale, punctul său de vedere critic şi provocator. În acest mod, Sherman reuşeşte să inducă în noua generaţie de artişti, nevoia de a explora în continuare în media, teme referitoare la Identitate şi transformare, fără ca aceasta să le afecteze propria abordare artistică.

„Nu îmi analizez singură lucrările. Citind interpretările celorlalţi, descopăr lucruri care chiar nu mi-ar fi atras atenţia. Acum, oamenii îmi interpretează deja lucrările din reflex. Poate că doar sunt pur şi simplu foarte, foarte inteligentă.”

Este ceea ce spunea Sherman într-un interviu acordat Interview Magazin în 2008. Forumul de Artă al Băncii Austriei prezintă acum „The Cindy Sherman Effect” şi încearcă să desluşească pe baza lucrărilor lui Sherman, influenţa pe care o are aceasta asupra confraţilor săi din lumea artei. Jonglând cu ilustrări ale imaginilor şi clişeelor sociale, artista de excepţie a reuşit să creeze breşa prin care să poată translata discuţia critică pe marginea identităţii spre perspective artistice, sociale şi politice.

Pe lângă lucrările lui Cindy Sherman, pot fi văzute, între altele, luări de poziţie şi lucrări ale Elke Silvia Krystufek, Pippilotti Rist, Julian Rosefeldt, Catherine Opie sau Eva Schlegel.

The Cindy Sherman Effect. Identitatea şi transformarea în arta contemporană. 

29.01 – 21.06.2020

Forumul de Artă Bank Austria

Freyung 8, 1010 Wien
  • Vienna City Card

  • Program

    • Lu, 10:00 - 19:00
    • Ma, 10:00 - 19:00
    • Mi, 10:00 - 19:00
    • Jo, 10:00 - 19:00
    • Vi, 10:00 - 21:00
    • Sâ, 10:00 - 19:00
    • Du, 10:00 - 19:00
    • 24.12: 10 a.m. to 3 p.m. / 31.12: 10 a.m. to 4 p.m. / 01.01: 12 p.m. - 7 p.m.
  • Accesibilitate

    • Intrare principală
      • fără trepte
    • Locuri de parcare Intrare principală
      • Există locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități
    • Există lift
    • Mai multe informații
      • Sunt permiși câinii însoțitori pentru nevăzători
      • Există toaletă pentru persoane cu dizabilități, cu acces fără bariere.
    • Oferte speciale pentru persoane cu dizabilități

      Special tours for the deaf and hard of hearing.

    • Observații

      All rooms accessible without steps (elevator)

adăugare la planul meu de călătorie

 

Teilen, bewerten und Feedback
Evaluați articolul
Recomandați articolul

Rubricile marcate cu * sunt obligatorii.
Datele introduse și adresele de e-mail nu sunt memorate sau folosite în alte scopuri.

De la
către
Feedback către redacţia wien.info

Rubricile marcate cu * sunt obligatorii.

Formulă de adresare *