Roata Uriaşă din Praterul Vienez
© WienTourismus/Paul Bauer

În sfârşit se învârte din nou

1. Învârtită cu mâna – fără glumă! 

Cei doi constructori englezi, Walter Basset şi Harry Hitchins, au conceput Roata Uriaşă din Viena astfel încât în cazul unei pene de curent, aceasta să poată fi învârtită şi manual

2. 64,75 de metri pe înălţime 

La finalul secolului al XIX-lea, roţile uriaşe s-au răspândit în întreaga lume. Roata Uriaşă a fost construită pentru a marca 50 de ani de la urcarea pe tron a Împăratului Franz Josef. La momentul inaugurării (21 iunie 1897), Roata Uriaşă din Viena era însă cu cei 64,75 de metri ai săi, cea mai mare roată de acest fel. 

3. Uriaşa roată „ştirbă”

La începuturi, roata îşi făcea turele având 30 de gondole. După Al Doilea Război Mondial, din raţiuni de siguranţă, au fost lăsate doar 15 gondole. Acest lucru a dat impresia vienezilor că roata avea goluri, deci că era „ştirbă”.

4. Frumuseţea de 430 de tone 

Toate componentele metalice ale Roţii Uriaşe cântăresc împreună în jur de 430 de tone. Aşadar, bătrâna doamnă a pus ceva pe ea. 

5. Orientarea nu e întâmplătoare? 

Roata Uriaşă este perfect orientată după cele patru puncte cardinale şi se roteşte chiar pe direcţia nord-sud. Rotaţia le oferă astfel cunoscătorilor locului un ajutor util pentru orientare. 

6. Motor! 

Praterul şi în special Roata Uriaşă au fost şi rămân în continuare culise îndrăgite pentru filmări. De la filmele clasice ca „Al treilea om” (1949) sau „James Bond 007 – Cortina de fier” (1987) până la povestea iniţiatică „Before Sunrise” (1995), aproape că nu e producţie în care Roţii Uriaşe să nu i se atribuie discret un rol de protagonist. 

7. Zis şi făcut. 

Şi pentru că suntem deja la subiectul filme: pentru o scenă din „James Bond 007 – Cortina de fier”, la picioarele Roţii Uriaşe a fost construit în doi timpi şi trei mişcări un restaurant. Atât de mult le-a plăcut vienezilor încât la scurt timp după aceea, a fost deschis un local exact în locul respectiv. 

8. Cină cu panoramă

Mai romantic nu se poate: Cum ar fi o cină la lumina lumânărilor la înălţime? Se poate face şi asta în Roata Uriaşă din Viena. Felul următor este servit întotdeauna când gondola trece prin punctul de urcare de la nivelul solului. 

9. Cascadorie legendară 

În 1914, o acrobată ecvestră franţuzoaică a dat o tură călare, cu Roata Uriaşă, la turnarea unui film. Ha! Cum aşa? Da, a stat cu calul pe acoperişul unei gondole. A fost de senzaţie, şi atunci cum ar fi şi astăzi. 

10. 2,7 km/h

La Viena, confortul este lege. De aceea şi Roata Uriaşă îşi face turele agale. Cu o viteză maximă de 2,7 km/h, are nevoie de circa 4 minute pentru o rotaţie completă, evident, dacă nu se fac pauze. În medie, o cursă durează 12 până la 15 minute

Roata Uriașă (Riesenrad)

Prater, 1020 Wien
  • Vienna City Card

  • Program

    • zilnic, 10:00 - 22:00
  • Accesibilitate

    • Intrare principală
      • fără trepte (Uși glisante automate   200  cm  lățime )
    • Locuri de parcare Intrare principală
      • Există locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități
    • Mai multe informații
      • Sunt permiși câinii însoțitori pentru nevăzători
      • Există toaletă pentru persoane cu dizabilități, cu acces fără bariere.
    • Observații

      Access to all exhibition rooms and to the restaurant / café: no steps.
      Ramp for wheelchair, all special wagons of the Ferris Wheel are suitable for extra wide wheelchairs.

adăugare la planul meu de călătorie

 

Teilen, bewerten und Feedback
Evaluați articolul
Recomandați articolul

Rubricile marcate cu * sunt obligatorii.
Datele introduse și adresele de e-mail nu sunt memorate sau folosite în alte scopuri.

De la
către
Feedback către redacţia wien.info

Rubricile marcate cu * sunt obligatorii.

Formulă de adresare *