Cimitirul Central Biserica Cimitirului Sf. Carol Borromeo

Sunteți aici:

Cimitirul Central din Viena

Cimitirul Central din Viena, care datează din anul 1874 înseamnă mult mai mult decât un ultim loc de odihnă. Cu suprafaţa sa de aproximativ doi kilometri pătraţi este al doilea cimitir ca mărime din Europa. Aici începe un univers paralel, care cu greu poate fi întrecut ca varietate. Nu numai monumentele funerare de aici sunt impresionate. Aici se află şi locurile de odihnă veşnică ale multor personalităţi din lumea muzicii, renumite în lume, ca Johannes Brahms, Franz Schubert, Ludwig van Beethoven, dar şi Falco şi Udo Jürgens. Biserica Cimitirului este biserica Sf. Karl Borromäus, una dintre cele mai frumoase biserici în stil Art Nouveau din Viena. Criptele încununate de arcade, mausoleele şi monumentele neobişnuite creează o atmosferă unică, care poate da fiori. Bun venit într-un loc cu totul special din Viena!

Paradisul animalelor

Vienezii îndrăgesc în mod special Cimitirul Central pentru calităţile sale de zonă de relaxare. Cimitirul este un paradis natural şi este perfect pentru o plimbare relaxată. Este la fel de îndrăgit şi de cei care fac jogging. Şi plimbările cu bicicleta sunt permise. Cu puţin noroc, aici puteţi să vă întâlniţi şi cu nişte locuitori cu totul speciali. Dacă foşneşte ceva într-un tufiş, nimeni nu trebuie să se teamă de cei care nu mai sunt pentru că Cimitirul Central este şi un habitat natural pentru căprioare, hârciogi, veveriţe, bursuci, jderi, şoimi şi multe alte specii de animale, care apreciază amplul areal la fel de mult ca locuitorii Vienei.

Descoperiţi cimitirul pas cu pas

Dacă veniţi din centrul oraşului, se trece prin prima poartă. Aici se află intrarea în vechiul sector evreiesc al cimitirului, sector marcat de o vegetaţie luxuriantă şi multe monumente funerare interesante ca arhitectură şi cavouri ale unor distinse personalităţi iudaice. În grupul 5b sunt înmormântaţi printre alţii, Arthur Schnitzler şi Friedrich Torberg. De-a lungul zidului cimitirului se ajunge la poarta centrală (a doua poartă), construită în 1905 de Max Hegele, în stil Art Nouveau.

Trecând de poarta principală se continuă drept înainte până la Biserica Cimitirului, patronată de Sfântul Carol Borromeu şi încoronată de o amplă cupolă. În stânga şi în dreapta aleii principale (grupurile 32a, 14a şi 32 c şi 14c) se găseşte cu siguranţă cel mai mare grup de monumente funerare din lume, ale unor mari personalităţi. Printre mulţi alţii, aici (grupul 32a:) se află mormintele lui Gluck, Beethoven, Schubert, Hugo Wolf, Johann Strauss tatăl şi fiul, Lanner, Brahms, (grupul 32c:) Arnold Schönberg, Hans Moser, Robert Stolz, Theo Lingen şi Curd Jürgens.


De la politică la jazz

Chiar în faţa bisericii memoriale se află cripta preşedinţilor decedaţi începând din 1945 (Renner, Körner, Schärf, Jonas). Mozart a primit aici un monument funerar acordat în semn de preţuire (grupul 32a); cavoul său aflându-de însă în Cimitirul St. Marx. Nu departe de pianistul de jazz Joe Zawinul şi actorul Fritz Muliar se află urna cântăreţului, pianistului şi compozitorului Udo Jürgens, adusă aici ca ultim loc al odihnei veşnice, în primăvara lui 2015. Urna este camuflată într-un pian de concert din marmură albă (grupul 33g).

În diagonală, pe partea opusă porţii principale, pe cealaltă parte a aleii principale Simmeringer se află crematoriul lui Clemens Holzmeister, construit în 1922 într-un stil arhitectural aparte. Continuând de-a lungul zidului cimitirului se ajunge (capătul de linie al tramvaiului) la poarta 3 (intrarea secundară), poarta 4 (Cimitirul Evanghelic) şi poarta 5 (Noul Sector Evreiesc, din 1928).

Din octombrie 2014, Cimitirul Central adăposteşte în perimetrul său şi Muzeul de Pompe Funebre.

Informaţii şi tururi cu trăsura

La poarta 2 se pot obţine un plan exact al Cimitirului Central cu monumentele sale funerare şi un ghid audio.
Taxa de închiriere a ghidului audio: 6 € (trebuie lăsat un document de identitate valabil)

Un alt punct de informaţii cu planuri şi posibilitatea de căutare a mormintelor se poate găsi la poarta 2, în noul amplasament al cofetăriei Oberlaa. Cafeneaua este deschisă pe durata orarului cimitirului.

Sugestie secretă: Prin Cimitirul Central se pot face şi plimbări cu trăsura. Locul de aşteptare de la poarta 2 este ocupat zilnic, de la orele 10 până la 17. Turul trece pe lângă numeroase morminte ale personalităţilor vieneze celebre (Mozart, Schubert, Beethoven, Hans Moser, Falco, Adolf Loos ş. m. a.) şi le aduce vizitatorilor aproape şi frumuseţea naturală a cimitirului. Micul tur (30 min.) costă 65 de euro, în timp ce turul mare (60 min.) costă 110 € pentru o trăsură (pentru 4 persoane). Tururile încep din aprilie şi continuă până la finele lunii septembrie. Rezervări de luni până miercuri la telefon: +43-(0)699-181 540 22, informaţii: www.fiaker-wulf.at

Cimitirul Central (Zentralfriedhof)

Simmeringer Hauptstraße 234
1110 Vienna
  • Program

    • 03 Noiembrie până la Finalul lui Februarie
      • zilnic, 08:00 - 17:00
    • Martie
      • zilnic, 07:00 - 18:00
    • Aprilie până la Septembrie
      • zilnic, 07:00 - 19:00
    • Octombrie până la 02 Noiembrie
      • zilnic, 07:00 - 18:00
  • Accesibilitate

    • Intrare principală
      • fără trepte
    • Mai multe informații
      • Sunt permiși câinii însoțitori pentru nevăzători
      • Există toaletă pentru persoane cu dizabilități, cu acces fără bariere.
    • Observații

      Honorary tombs: Main Entrance (2nd Gate, access by car possible on the blue paths), free with ID. One can apply for the access card at the Infopoint (2nd Gate). Wheelchair-accessible restroom accessible with "Euro-Key" near Hall 3, in the cemetery church and at the cemetery office (ramp), gravel paths.

Orarul bisericii:
Din martie până în octombrie: orele 8 - 17
Din noiembrie până în februarie: orele 8 - 16


Evaluați articolul

Aveţi chef de mai mult?