Austrian National Library State Hall

Sunteți aici:

Sala de Gală a Bibliotecii Naţionale a Austriei

Biblioteca Naţională a Austriei este unul dintre punctele de atracţie ale Palatului Hofburg. Cu toate acestea, în fosta bibliotecă a Curţii, în prim-plan nu sunt cărţile: impresionanta Sală de Gală are aproape 80 de metri lungime şi 30 de metri înălţime şi este desăvârşită în partea centrală cu o cupolă imensă. Fresca viu colorată a pictorului de curte, Daniel Gran prezintă „deificarea” împăratului Carol al VI-lea, cel care a decis în 1723 construirea bibliotecii. Acesta se regăseşte şi sculptat în marmură în mijlocul ovalului central, chiar sub cupolă. Celelalte 16 statui înfăţişează conducători şi nobili din familia austro-spaniolă a Habsburgilor.

Cărţi care adună înţelesurile lumii

În cele 128 de rafturi şi dulapuri istorice se găsesc expuse peste 200.000 de lucrări apărute între 1501 şi 1850. În mod special se remarcă cele cca 15.000 de volume din colecţia prinţului Eugen de Savoia, legate în marochin roşu, albastru şi galben, dar şi una dintre cele mai mari colecţii de scrieri despre Reformă ale lui Martin Luther. Din păcate, lucrările nu se pot consulta aici, fiind fragile şi scumpe. Aşa cum a fost încă din secolul al XVIII-lea, Sala de Gală serveşte în primul rând ca loc de expunere a patrimoniului imperial. Printre exponate, se numără şi două spectaculoase globuri baroce veneţiene: unul pământesc şi unul reprezentând cerul, fiecare cu un diametru de peste un metru.

Restaurare laborioasă

Numeroasele elementele placate cu aur, ornamentaţiile din stuc, marmură, piatră şi metal precum şi toate rafturile de lemn destinate cărţilor au avut parte în 2022 de o recondiţionare generală. Suprafeţele de lemn au fost curăţate în profunzime cu laser. Ulterior au fost înlocuite numeroase elemente de lemn slăbite sau au fost completate cele lipsă. Frescele tavanului, bine conservate, au rămas neatinse în timp ce picturile din aproprierea podelei, sculpturile şi coloanele au primit multă atenţie din partea echipei de restaurare. Pe perioada desfăşurării şantierului, cărţile valoroase au fost acoperite în mod profesional. Ultimul pas a fost să scoaterea vechilor volume din rafturi rând pe rând, curăţarea acestora pe fiecare în parte cu grijă şi ulterior, punerea la loc în ordine.

Cu reducere, la Biblioteca Naţională

Cu cardul Vienna City Card beneficiaţi de intrare la preţ redus în Sala de Gală şi în alte muzee ale asociaţiei precum Casa Istoriei Austriei, Muzeul Literaturii sau Muzeul Globurilor. Mai sunt incluse aici bilete pentru transportul public, dar şi numeroase reduceri la muzee, la obiective turistice şi în locuri cu atracţii culinare.

Biblioteca Naţională a Austriei (Österreichische Nationalbibliothek)

Josefsplatz 1
1010 Vienna
  • Vienna City Card

    • Avantajul cardului Vienna City Card: -20%

      Additional information on the offer:

      Standard ticket price: 10€ / Reduced ticket price: 8€

  • Program

    • Ma, 10:00 - 18:00
    • Mi, 10:00 - 18:00
    • Jo, 10:00 - 21:00
    • Vi, 10:00 - 18:00
    • Sâ, 10:00 - 18:00
    • Du, 10:00 - 18:00
    • Deschis zilnic, între iunie și septembrie

  • Accesibilitate

    • Intrare principală
      • fără trepte
    • Există lift
      • Ușă 90 cm lățime
    • Mai multe informații
      • Sunt permiși câinii însoțitori pentru nevăzători
      • Există toaletă pentru persoane cu dizabilități, cu acces fără bariere.
    • Oferte speciale pentru persoane cu dizabilități

      Guided tours for visitors with disabilities and special needs on prior arrangement.

    • Observații

      Main entrance on first floor and access to Grand Hall on second floor: entrance Josefsplatz.

Evaluați articolul

Aveţi chef de mai mult?